Coacăzul este o cultură foarte apreciată prin valoarea alimentară și terapeutică a fructelor. Acestea conţin cantităţi mari de vitamina C între 150 şi 400 mg%, acizi organici (2,5-4,2 %), zaharuri (7,2-12,0%), pectine (0,6-1,3%) săruri minerala şi altele.
Fructele se consumă mai în stare proaspătă, însă sunt foarte apreciate și în industria alimentară, pentru fabricarea unei game de produse cum sunt siropurile, dulceaţa, pelteaua, băutui tonice etc. Coacăzele sunt bogate în fitonutrienți și antioxidanți care oferă multiple beneficii pentru sănătate. Aceste fructe de pădure mici, rotunde, dispuse în ciorchine, sunt surse excelente de vitamine esențiale și minerale. Sărace în grăsimi și calorii, coacăzele sunt recomandate și în curele de slăbire. Conținutul important de fibre reglează digestia și tratează constipația sau alte probleme digestive.
Pentru alimentaţia curentă sau pentru bucătărie se recoltează fructele, care sunt dispuse în ciorchini. Pentru uz medicinal se culeg nu numai fructele, ci şi frunzele, din care se prepară infuzie, dar şi decoct, tinctură, extract fluid. Substanţe active importante în fructele şi frunzele de coacăz: vitamina C – în cantitate foarte mare, proteine, acizi organici, săruri minerale (calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu), vitamine (B1, B2, si B6), flavonoizi, pectine, taninuri, ulei esenţial, pectină şi emulsină.
Fructele consumate în stare crudă sau sub formă de extract ori sirop au efecte benefice în: anemie, surmenaj, insuficienţă cardiacă şi respiratorie, pneumonie, gastrită, hipertensiune arterială, ulcer, colită, diaree cronică, dizenterie, boli reumatice, pielonefrite, celulită, ateroscreloză, obezitate, tulburări circulatorii, boli oculare, insomnii şi afectiuni ale sistemului nervos. Infuzia din frunze de coacăz este benefică în simptomele premenstruale, edeme, migrene, tuse convulsivă, gută, boli reumatice, boli cardiovasculare şi febră, iar sub formă de comprese aplicate local pot trata cu succes înţepăturile de insecte, plăgile şi fisurile cutanate.

